legenda vampirilor

Istoria misterioasă a vampirilor articol publicat la: marti,

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au vorbit despre monştri şi spirite malefice, din rîndul cărora s-au detaşat vampirii, fiinţe hidoase care se hrănesc cu sînge şi care sînt nemuritoare. În cele ce urmează vom încerca să aruncăm o privire asupra elementelor care au dus la apariţia legendelor privind vampirii, asupra semnificaţiilor psihologice ale acestor creaturi şi vom încerca să oferim o explicaţie vampirismului. Arhitectura unui mit modern În cărţile contemporane, în filme şi în documentare, vampirii sînt nişte creaturi incredibil de elaborate. Conform mitologiei, însă, fiecare vampir a fost la un moment dat om. Vampirii se hrănesc cu sînge şi vînează numai noaptea. De obicei, sînt beneficiarii unor incisivi puternici şi ascuţiţi, cu ajutorul căror îşi muşcă victimele de gît. Legendele privind aceste creaturi se întîlnesc în culturile majorităţii popoarelor. Cea mai celebră creatură de acest gen, întîlnită în America de Sud şi Centrală, este El Chupacabra, despre care se spune că a făcut cele mai multe victime din întreaga istorie a vampirilor. Vampirii se pot prezenta sub forma unor fiinţe umane normale, care sînt, dotate, însă, cu o extraordinară putere de seducere, dar şi sub forma unor animale. Se spune despre aceste creaturi că sînt nemuritoare. În realitate, însă, ele pot fi distruse prin supunerea lor unei lumini puternice, prin ardere, prin stropirea cu apă sfinţită sau prin expunerea la usturoi. Figura vampirului, aşa cum o cunoaştem astăzi, este o invenţie de dată recentă, fiind opera lui Bram Stoker, cel care în 1897 a scris celebra carte „Dracula”, care a fost adaptată în numeroase filme şi care a constituit o sursă de inspiraţie pentru o multitudine de alte cărţi. Nopţile bîntuite ale Mesopotamiei Nimeni nu poate spune cu certitudine cînd au apărut primii vampiri, dar există date care arată că, în urmă cu 4.000 de ani, vechii asirieni şi babilonienii din Mesopotamia se confruntau deja cu astfel de figuri ciudate. Mesopotamienii vorbeau despre Lamastu sau Lamashtu, o zeiţă-demon care se hrănea cu oameni. În legendele asiriene, Lamastu era fiica zeului Anu. Ea intra în casele oamenilor, noaptea, şi răpea sau omora copiii. De asemenea, îi ataca şi pe adulţi, cărora le putea provoca diverse boli, şi, uneori, se hrănea cu sîngele tinerilor bărbaţi. Uneori, această zeiţă se prezenta în faţa oamenilor cu chipul unui leu. Pentru a se apăra de Lamastu, femeile însărcinate purtau amulete care îl întruchipau pe Pazuzu, un zeu care lupta împotriva demonilor. Lamastu este asociată cu Lilith, o figură întîlnită în foarte multe texte evreieşti. Conform unei legende extrem de vechi, Lilith, care a fost creată de Dumnezeu din pămînt, odată cu Adam, a părăsit Edenul şi a dat naştere propriilor copii. Dumnezeu a trimis trei îngeri să o convingă să se întoarcă şi, pentru că ea a refuzat, i-a promis că o va face să ucidă cîte 100 de copii pe zi, pînă se va reîntoarce în Eden, transformînd-o astfel într-o adevărată ucigaşă de bebeluşi. Vechii greci aveau şi ei o creatură asemănătoare, Lamia, o zeiţă cu cap de femeie şi cu trup de şarpe. Legenda spune că Lamia a fost una dintre iubitele lui Zeus. Geloasă şi, în acelaşi timp, furioasă, soţia lui Zeus, Hera, a blestemat-o pe Lamia să-şi mănînce toţi copiii pe care-i va naşte. Pentru a se apăra împotriva blestemului, Lamia s-a transformat într-un adevărat monstru şi a început să se hrănească numai cu sîngele copiilor. Creaturi asemănătoare pot fi întîlnite şi în legendele celte, indiene sau chineze. Strigoi, upiri şi vîrcolaci În ultimii 1.000 de ani, legendele despre vampiri au fost mult îmbogăţite, prin contribuţia culturilor est-europene. Legenda lui Dracula, de exemplu, este inspirată clar din folclorul est-european, mai precis din cel românesc. Toţi aceşti vampiri aşa-zis noi prezintă anumite particularităţi şi caracteristici, dar, cu toate acestea, pot fi încadraţi într-o singură categorie: demoni (reprezentanţi ai diavolului), oameni care mor şi care sînt retrimişi pe pămînt. Cei mai renumiţi vampiri europeni sînt upirul rus, vîrcolacul grecesc şi strigoiul românesc. Conform legendelor, strigoii reprezintă spriritele unor persoane care au murit şi s-au reîntors printre cei vii. Spre deosebire, însă, de upiri sau de vîrcolaci, strigoii trebuiau să treacă prin mai multe stagii înainte de a se întoarce pe Pămînt. Într-o primă fază, strigoii sînt invizibili şi-şi manifestă prezenţa prin mutarea mobilei sau furarea mîncării. După o anumită perioadă de timp, însă, ei devin vizibili, luînd înfăţişarea unei persoane în viaţă. Se spune despre ei că nu părăsesc casa în care au ajuns prima dată şi că se hrănesc cu sînge. În perioada imediat următoare întoarcerii lor pe Pămînt, strigoii trăiesc în sicrie, fapt care permite uciderea lor prin arderea corpului. După şapte ani, însă, ei pot trăi oriunde doresc, luînd înfăţişare umană şi începînd, practic, o nouă viaţă. Isteria vampirismului cuprinde Europa de Est În secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, isteria vampirismului a cuprins întreg estul Europei. Oamenii relatau permanent despre prezenţa unor vampiri, iar autorităţile ajunseseră chiar să deshumeze morţii, pentru a-i identifica şi arde pe vampiri. Toată această nebunie a dus şi la realizarea unor studii academice despre vampiri, lucrări care l-au inspirat şi pe irlandezul Bram Stoker în scrierea celebrei cărţi „Dracula”. Chiar dacă se îndepărtează mult de realitate, Stoker a reuşit să se impună cu cartea sa, prin intermediul a două elemente, pe care a ştiut să le exploateze foarte bine. În primul rînd, a amplasat acţiunea în munţii Transilvaniei, într-o regiune plină de mister, inspirîndu-se din relatările despre vampirii din estul Europei şi din folclorul ţigănesc, iar în al doilea rînd a reuşit să brodeze pe marginea legendelor, cu elemente inovative, care au dat o mare credibilitate cărţii. Stoker a plecat de la brutalitatea care-i era caracteristică lui Vlad Ţepeş (faptul că-şi trăgea duşmanii în ţeapă nu era doar o legendă) şi care era recunoscută ca atare de români, dar şi de istorie, şi a transformat-o în vampirism, lucru care nu este menţionat în nici una dintre scrierile despre fostul domnitor al Ţării Româneşti. Ideea este că inovaţiile lui Stoker au prins la public, fapt care i-au permis să creeze primul vampir modern din istorie. Să nu uităm, însă, că această carte a prins în mod special la popoarele cu o mitologie extrem de bogată şi cu o predilecţie extraordinară spre legende. Prima ecranizare după „Dracula” a fost realizată în 1931, cu Bela Lugosi în rolul principal, după care au urmat zeci şi zeci de filme, fidele cărţii sau, din contra, pline de elemente şi inovaţii moderne. O contribuţie majoră la răspîndirea legendelor despre vampiri a avut-o şi scriitoarea Anne Rice, iar mai nou celebrul serial de televiziune „Buffy, spaima vampirilor”. Ultima realizare în materie de vampiri o constituie aşa-zisul exemplar psihic. Acest vampir, de timp nou, posedă o energie psihică extraordinară şi are puterea de a lăsa fără energie orice altă persoană, fără ca aceasta să ştie efectiv ce i se întîmplă. Dar, bineînţeles, şi acest vampir este tot o invenţie a unor scriitori, chiar dacă unele elemente constituiente pot fi întîlnite şi în legendele despre vampiri din urmă cu 1.000 de ani. Vampirii, oameni bolnavi? Interesant este faptul că existenţa unor boli, destul de rare, a contribuit în mod substanţial la dezvoltarea legendelor despre vampiri şi la întărirea credinţei populare că aceste creaturi există cu adevărat. Cea mai cunoscută boală este porfiria, care se caracterizează printr-o neregularitate în producerea în sînge a unui pigment bogat în fier. Oamenii care prezintă forme severe de porfirie sînt extrem de sensibili la lumină, au dureri abdominale şi pot suferi chiar de un delir acut. Se spune că un posibil tratament împotriva acestei boli l-ar reprezenta consumul regulat de sînge, dar nu există nici o probă în acest sens. Unii bolnavi pot prezenta o înroşire accentuată a gurii şi a dinţilor. Boala este ereditară. O altă boală o reprezintă catalepsia, o condiţie psihică specifică, asociată cu epilepsia, schizofrenia şi alte dezordini care afectează sistemul nervos central. În timpul unei crize de catalepsie, musculatura devine foarte rigidă, corpul se întăreşte accentuat, bătăile inimii scad, iar respiraţia devine tot mai înceată. Astăzi, medicii ştiu cum să trateze această boală, dar în trecut oamenii se luau după aparenţe, considerîndu-i pe bolnavi ca fiind morţi şi chiar îngropîndu-i. Aşadar, nu este deloc de mirare că unii morţi se ridicau din sicrie în momentul în care erau duşi la groapă, alimentînd în acest fel legendele despre vampiri. • • • Se spune despre vampiri că au reprezentat o invenţie necesară, deoarece personifică partea întunecată a umanităţii. Ei reprezintă partea opusă a aceea ce ar trebui să fie oamenii, un punct de reper necesar pentru a putea face distincţia dintre bine şi rău. Oricum, vampirii rămîn figuri emblematice în istorie, fiind, totodată, un răspuns universal la condiţia umană. Ei continuă să fascineze şi să reprezinte subiecţii principali ai unor cărţi sau filme, chiar dacă, în fapt, sînt doar o închipuire a naturii umane, care s-a temut tot timpul de monştri… Robert Ferenţ